Clasificarea durerii cronice, conform Asociatiei Internationale pentru Studiul Durerii (International Association for the Study of Pain) face distinctie intre durerea cronica primara si durerea cronica secundara altor afectiuni si include urmatoarele grupe de conditii medicale:

• Durere cronica primara
• Durere cronica asociata cancerului
• Durere cronica posttraumatica sau post interventie chirurgicala
• Durere cronica neuropatica
• Durere cronica de cap secundara
• Durere cronica secundara viscerala
• Durere cronica secundara musculoscheletala

Principalele afectiuni care determina durere cronica:

• Artritele si probremele articulare
• Durerile de spate asociate unei patologii cervicale, toracale sau lombare precum protruzii discale, hernia de disc, discartroze, etc
• Rupturi musculare, intinderi musculare
• Entorse
• Traumatisme repetitive (repetitive stress injuries) – atunci cand aceeasi miscare repetitiva pune presiune/stres pe o anumita zona a corpului
• Fracturi
• Fibromialgia
• Lezuni/afectari ale nervilor

Recuperarea activă a pacientului

Reabilitarea medicală cuprinde mijloacele complementare de refacere după o boală. Reabilitarea pacienților începe odată cu asistența medicală curativă, iar pentru pacienții aflați în terapie intensivă această reabilitare începe chiar de la începutul perioadei de internare datorită posibilităților crescute de apariție a complicațiilor funcționale pe toate aparatele și sistemele generatoare de dizabilități.

Reabilitarea medicală este un proces continuu ce necesită abordarea multidisciplinară coordonată de către medicul de reabilitare, din această echipă făcând parte: kinetoterapeutul, asistentul medical, terapeutul ocupațional, psihologul.

Rolul recuperării medicale este acela de a preveni agravarea deteriorării fizice și cognitive, de a ameliora funcții și de a preveni complicații ca: escarele, boala tromboembolitică, complicații respiratorii, impotența funcțională datorată mobilizării prelungite – modificări posturale, contracturi, spasticitate, leziuni nervi periferici, atrofii musculare, osificări heterotopice.

Metodele de reabilitare difera de la o persoana la alta, insa au aceelasi scop si anume:
 
– dobandirea unui status functional care sa ofere independenta si ajutor minim din partea celorlalte persoane
 
– acomodarea fizica si psihica a persoanei cu schimbarile determinate de boala
 
– integrarea corespunzatoare in familie si comunitate.
 
Functiile motorii (folosirea membrelor, mersul) se recupereaza dupa un interval relativ scurt de timp de aceea este foarte important ca reabilitarea si recuperarea fizica sa se inceapa cat mai curand posibil. Pacientul este incurajat sa se ridice din pat si sa incerce sa faca cativa pasi. In unele cazuri acest proces poate sa dureze pana ce pacientul isi reface forta musculara si invata sa paseasca din nou (invata sa mearga a doua oara).
 
Recuperarea initiala variaza de la un pacient la altul, in functie de mai multi factori, precum: afectiunea de care a suferit, varsta pacientului si bolile asociate.
 
De asemenea, recuperarea necesita multa rabdare si sprijin din partea personalului sanitarprecum si a familiei si prientenilor.
 
Reabilitarea initiala continua si dupa externarea sau transferul pacientului intr-o alta sectie medicala (de recuperare medicala).
 
Program de reabilitare include:
 
– o serie de exercitii fizice
 
– tratament medicamentos (daca este necesar)
 
– consiliere psihologica
 
– incurajarea activitatilor sociale (plimbarile, cititul, privitul televizorului, etc)
 
– participarea in diferite programe educationale
 
– stil de viata sanatos
 
– incurajarea unor activitati care ii pot oferii independenta necesara desfasurarii unei vieti normale.
 
Reabilitarea este un proces indelungat care poate sa devina frustrant si care poate sa declanseze episoade recurente de depresie. In acest caz se recomanda consilierea psihologica si tratamentul medicamentos de specialitate. Tulburarile de limbaj si comunicare pot incetini recuperarea pacientului, astfel ca reintegrarea sociala poate fi de asemenea mai grea. Este bine ca pacientul sa discute cu familia despre frustarile pe care le are, pentru a trece mai usor peste acestea.

Generic vorbind, kinetoterapia este forma de terapie care are la bază mișcarea efectuată prin programe de recuperare medicală bine structurate ce au ca scop refacerea unor funcții diminuate. Scopul programului de kinetoterapie este de a crește capacitatea funcțională generală a pacientului și de a restabili independența fizică și respiratorie, prevenind astfel riscul instalării complicațiilor asociate determinate de repausul la pat.

Principalele obiective ale tratamentului kinetoterapeutic sunt următoarele:

•  relaxarea;
•  corectarea posturii și aliniamentului corporal;
•  creșterea mobilității articulare;
•  creșterea forței musculare;
•  creșterea rezistenței musculare;
•  creșterea coordonării, controlului și echilibrului;
•  corectarea deficitului respirator;
•  antrenamentul la efort dozat;
•  reeducarea sensibilității.

Mișcarea poate fi:

•  activă – efectuată de către pacient, în mod liber sau îngreunată cu aparate sau cu obiecte;
•  pasivă – efectuată de către terapeut, cu scopul mobilizării diferitor articulații, al întinderii și detensionării musculare sau al stimulării circulației în anumite regiuni ale corpului;
•  activo-pasivă – când terapeutul ghidează mișcarea pacientului pentru ca aceasta să fie corectă din punct de vedere biomecanic.

Mobilizarea activă voluntară reprezintă fundamentul oricărui program kinetoterapeutic profilactic, terapeutic sau de recuperare.  Mişcarea voluntară se realizează prin contracție musculară şi prin consum energetic. În mişcarea activă voluntară contracția este izotonă, dinamică, muşchiul modificându-şi lungimea prin  apropierea sau  îndepărtarea capetelor de inserție.

Pentru sistemul circulator se au în vedere:

•  prevenirea trombozei venoase profunde;
•  mobilizarea pasivă;
•  compresia pneumatică externă;
•  bandajul elastic;
• promovarea exercițiilor active și a celor respiratorii.

Pentru sistemul nervos se au în vedere:

• stimularea senzorială auditivă, vizuală, olfactivă, tactilă, proprioceptivă, gustativă;
• colaborarea cu aparținătorii pentru identificarea activităților preferate;
• inițierea precoce a verticalizării;
• diminuarea spasticității;
• promovarea reacțiilor de echilibru;
• exersarea transferurilor din pat și în afara patului;
• ameliorarea controlului motor.

Stilul sănătos de viață

Este compus din:
 
– Odihna (somnul), odihna activa si managementul stresului (managementul energiei)
 
–  Alimentatia sanatoasa si hidratare
 
– Munca si miscarea
 
– Educatia
 
– Natura – Factorii naturali
 
Odihna: 7-9 ore pe zi – cine doarme mai putin sau mai mult isi scurteaza viata.
 
Odihna prin somn, cel mai sanatos somn este noaptea intre ora 22:00 – 23:00 pana la 6:00 – 07:00 dimineata
 
Odihna poate sa fie si activa. Odihna activa sau sa faci ceva ce te destinde, ce te relaxeaza, sa faci ce-ti place in viata: dans, inot, munca placuta intensa, miscare, exercitiu fizic sau sport intens, cititul unei carti, ascultarea muzicii, plimbarea cu prietenii prin parc (prin natura), etc.

Alimentatia sanatoasa: mai putina mancare animala, proteina, grasime animala (lapte, branza,
 
carne, oua si derivate din acestea) si mai multa mancare vegetala cum recomanda din ce in ce mai multi doctori nutritionisti .

Hidratarea: 6-10 pahare de apa pe zi, de preferat minim 7-8 pahare (2 litri) de apa pe zi (apa si NU: cafea, bauturi dulci sau acidulate, sucurile de pe piata, de preferat apa plata sau chair de la robinet – cine isi permite poate pune un filtru pe baza de carbune).

Munca si miscarea: Munca (de preferat intensa) 8 ore pe zi. Miscarea intensa in urma careia sa se transpire (mai ales pentru cei care au munca sedentara, munca de birou, etc.) minim 1 h pe zi sau lucrul in gospodarie, exercitii fizice, sportul, chiar urcatul scarilor si mersul pe jos minim 30-45 minute pe zi este sanatos.

Activitati fizice si controlul greutatii.Managementul stresului (managementul energiei): Sa luam viata asa cum este cu bune si mai putin bune sa nu lasam necazurile, stresul sa ne doboare altfel sistemul imunitar va scadea, si la un om cu sistemul imunitar scazut vor aparea iminent boli, afectiuni grave si chiar fatale: obezitate, cancer, diabet, boli cardiovasculare (BCV), atac vascular cerebral (AVC), etc.

 Surse de informatie:

www.wcpt.org

https://journals.lww.com