Ce este endocrinologia? DR. SPECIALIST ÎN ENDOCRINOLOGIE : BUCUR MĂDĂLINA

Endocrinologia este ramura medicinei care are ca obiect studiul fiziologiei și patologiei glandelor endocrine și a hormonilor secretați de acestea. În urma unei consultații endocrinologice, medicul specialist, denumit endocrinolog, poate diagnostica și trata problemele hormonale și complicațiile care decurg din acestea.

Hormonii au rolul de a regla metabolismul, respirația, creșterea, reproducerea, percepția senzorială și mișcarea. Dezechilibrele hormonale sunt cauza principală pentru o gamă largă de afecțiuni medicale care pot fi diagnosticate și tratate de către un medic specialist în endocrinologie.

Ce este sistemul endocrin?

Sistemul endocrin uman este format dintr-o serie de glande care eliberează hormoni pentru a controla și regla diverse funcții ale organismului. În momentul în care hormonii părăsesc glandele, aceștia intră în fluxul sanguin și sunt transportați către diverse organe și țesuturi ale corpului.

Așadar, endocrinologia intervine în momentul în care aceste glande nu mai funcționează corespunzător.

Cauzele tulburărilor endocrine

Există trei cauze principale ale tulburărilor endocrine:

  • Hiposecreție – o glandă nu produce suficienți hormoni
  • Hipersecreție – o glandă produce prea mulți hormoni
  • Dezvoltarea tumorilor maligne sau benigne în glandele endocrine.